Antrenorul echipei Standard Liege, Mircea Rednic, a declarat, în cotidianul La Derniere Heure de miercuri, că speră ca la meciul amical România-Belgia să se înscrie multe goluri, subliniind că jucători precum Torje, Stancu sau Chipciu pot face diferența.
„România are mulți jucători ce pot face diferența: Torje, împrumutat la Granada de Udinese, Stancu, care joacă în Turcia, Chipciu, care, ca mulți jucători convocați, joacă la Steaua, echipa în formă atât în campionat cât și în Liga Europa. Însă România nu mai este o echipă care face jocul, așa cum era pe vremea mea. Astăzi, jocul român este bazat pe o bună organizare și pe contraatac. Sper că vom vedea multe goluri, gen 3-3, așa toată lumea ar fi mulțumită, și că va fi o atmosferă frumoasă în stadion! Se speră la 50.000 de spectatori, dar chiar și dacă ar fi 25.000, va fi frumos”, a spus Rednic.
Rednic a explicat că Adrian Mutu, Gabriel Tamaș și Răzvan Raț nu au fost convocați pentru meciul cu Belgia, ei primind un avertisment pentru prestația slabă din întâlnirea cu Olanda. „România a suferit o înfrângere grea, cu 1-4. Dar oricum nimeni nu se aștepta la victorie. Echipa României este în reconstrucție și de aceea sunt jucători mai puțin cunoscuți. Victor Pițurcă a preluat echipa anul trecut și obiectivul său este calificarea la Euro-2016. A început bine preliminariile pentru CM-2014 cu trei victorii în trei meciuri. Dar meciul contra Olandei a adus lumea cu picioarele pe pământ. Va fi complicat cu Ungaria și Turcia, cu acestea se duce lupta pentru locul doi. Există o bază, dar având în vedere că este vorba de un amical cu Belgia, antrenorul va încerca să caute noi soluții”, a declarat Rednic.
Tehnicianul a precizat că dacă ar fi să aducă un jucător român la Standard, acesta ar fi Daniel Niculae. „Am obținut cetățenia belgiană în 1996. Am cerut cetățenia pentru că mă simțeam foarte bine în Belgia. Am cumpărat chiar și o casă, unde soția și fetele mele, născute în România, au rămas când m-am întors să lucrez în România. În România, presa mi-a reproșat că am abandonat Petrolul în plin campionat. Și că vreau să iau jucători cu mine. Pentru a-i calma pe toți, i-am spus săptămâna trecută unui jurnalist român că nu voi lua jucători de la Petrolul Ploiești. I-am spus că dacă aș putea alege, l-aș lua pe Daniel Niculae, pe care l-am avut la Rapid….dar nici nu știu unde joacă acum”, a spus Rednic.
El l-a lăudat pe selecționerul Belgiei, Marc Wilmots, care i-a fost coechipier la Standard: „Lui îi plăcea să dirjeze totul pe teren, iar după meciuri, câștigate sau pierdute, era primul care se prezenta în fața presei. Îi plăcea să vorbească atât în teren cât și în afara lui…Face treabă foarte bună la națională. Înainte, erau multe talente, dar fiecare făcea ce voia. Acum toată lumea muncește împreună și există o mare disciplină tactică. Belgia este foarte puternică individual și colectiv”, a menționat Rednic.
Echipa națională a României întâlnește, miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Națională din București, selecționata Belgiei, într-o partidă amicală.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER